23. martie 2022
Noutăți
De aproape o lună de zile, Moldova nu contenește să primească oamenii pribegiți de război. Conform datelor oficiale, aproape 5% din populația țării este formată acum din refugiați ucraineni care au decis, cel puțin temporar, să rămână în Moldova până lucrurile vor reintra în albia normalității.
Cea mai mare parte a refugiaților este cazată în centrele de plasament din țară. Oamenii sunt recunoscători pentru suportul pe care l-au găsit aici și pentru mâna de ajutor pe care le-a dat-o Moldova – o țară mică, modestă, dar atât de primitoare.
Nu știu ce ne așteaptă în viitor
Printre refugiați am cunoscut-o pe Anastasia cu cele două fiice ale sale. Au fost găzduite într-o odaie din Centrul de plasament din Călărași. Au venit în Moldova din satul Mirnoie, Odesa. Femeia ne istorisește că acasă i-au rămas soțul și părinții cu care periodic reușește să vorbească la telefon: „Dacă primesc o alertă pe telefon, imediat sun acasă să văd cum sunt ai mei. La început nici nu aveau cum să răspundă la apeluri. Apoi, au reușit să îmi dea de veste că sunt bine. Îmi povestesc cu oroare cum deasupra lor zboară rachete. Au fost bombardamente chiar și ieri. Oamenii sunt deprimați. Plâng fără oprire. Nu am idee ce ne așteptă.”
Anastasia și copii ei vor sta în Moldova până se vor putea reîntoarce acasă în siguranță, cu toții.
Am lăsat totul în urmă
Tot în Centrul de plasament din Călărași s-a adăpostit și familia Tatianei care a venit în Moldova pe 24 Februarie, din Odesa, la o zi de la începerea invaziei ruse. Femeia spune că a plecat din casă în mare grabă, lăsând totul în urmă. „Am strâns repede lucrurile. Am pus în valiză doar ce am reușit. Am luat copiii, ne-am urcat în mașină și am plecat neștiind încotro mergem. Am ajuns la vamă. Rândul era foarte mare. Ca și la stațiile de alimentare cu combustibil. Benzină nu mai era deja nicăieri... Am lăsat în urmă totul. Lucrurile, casa, câinii... Socrul a rămas acasă, el are grijă de toate acum. Părinții mei au rămas și ei în Ucraina. Nu s-au îndurat să-și lepede casa, noi însă am lăsat totul în urmă.”, povestește cu emoție în glas femeia.
O altă familie – dar aceiași soartă. Natalia, împreună cu 11 membri ai familiei sale, a fugit de bombardamente. Locuiau într-o suburbie a Kievului, în orașelul Bucha.
„Am văzut prin geam câteva elicoptere gigantice de tip „Aligator”. Zburau practic deasupra acoperișului nostru. La orizont, vedeam cum din aceste elicoptere sunt aruncate proiectile care explodau când atingeau solul. Peste tot era un fum dens. Era dezastru și teroare”, își aduce aminte cu înfiorare refugiata.
Natalia nu știe dacă în urma bombardamentelor din orașul Bucha casa ei a rezistat. Spune că în ziua în care au fugit din oraș, vecinii ei, care o urmau cu mașina, au fost uciși de proiectilele care le-au lovit mașinile.
Caritas Cehia sprijină refugiații din Ucraina
Istorii similare au toți cei peste 100.000 de refugiați care și-au găsit adăpostul azi în Moldova. Caritas Cehia le vine în ajutor acestor oameni alungați pe nedrept din propriile case.
Datorită eforturilor și mobilizării întreprinse de Caritas Cehia, Anastasia își poate adormi fiicele pe paturile procurate pentru Centrul de plasament din Călărași. Tatiana și alte familii, pot spăla hăinuțele copiilor în mașinile automate cu care au fost dotate 5 centre de plasament din țară. Iar cei 11 membri de familie ai Nataliei vor avea fiecare câte o plapumă caldă la noapte, pe care nu vor trebui să o împartă la 3.
Tot în aceste zile, alături de colegii de la Asociația Homecare, Caritas Cehia a distribuit medicamente de primă necesitate refugiaților din Ucraina care au traversat frontiera pe la Otaci și Palanca.
De obicei, Palanca este punctul vamal pe care moldovenii îl asociază cu plecarea la mare, la Odesa. De data asta, tabloul a fost diferit – mulți refugiați disperați și vădit obosiți, oameni care au nevoie de un consult medical sau de un gând de încurajare.
O frântură de convorbire telefonică, surprinsă între o mama și fiica sa rămasă în Ucraina, ne-a declanșat emoțional pe toți:
„Fiica mea…Unde sunteți? Tot în metrou vă ascundeți?.. Încă se mai bombardează?...Noi?... Suntem bine, am ajuns în Moldova. Aici e liniște și PACE…Sunt foarte mulți OAMENI care ne ajută… Medicamentele nu am reușit să le iau, dar aici sunt voluntari care le oferă gratis. M-au chemat la ei să mă ajute…Vreau să rămâneți vii…Ne auzim mai târziu…Sper…Vă iubesc…”
Peste zi, deznădejdea oamenilor a început a se risipi. Refugiații au înțeles că nu vor fi abandonați în fața necunoscutului și că vor primi suport de orice fel oriunde vor alege să meargă.
Solidaritatea umană nu are hotare și noi vom continua să o exprimăm!
