25. noiembrie 2022
Noutăți
De 8 ani, Liudmila Bondarenco din regiunea Lugansk, este pe drumuri – fuge de invadatorii ruși încă din 2014. Când a reînceput conflictul armat, Liudmila s-a refugiat în Moldova. Aici, ea primește sprijin psihologic din partea Caritas Cehia pentru a putea depăși traumele provocate de război.
Adia a război încă din 2014
Liudmila își amintește cu luciditate cum de Ziua Independenței, sărbătorită la 24 august, au început bombardamentele în localitatea ei, iar casele de pe stradă au fost avariate.
Încă de la prima invazie a Rusiei din 2014, ea a decis că pentru securitatea familiei e mai bine să se refugieze în altă zonă din Ucraina.
„Eram stupefiată...La televiziunile rusești arătau cum armata rusă era întâmpinată cu flori, chiar în localitățile pe care le cunosc. Realitatea însă era cu totul alta – bombardamente, explozii, incendii, oameni răniți...nici urmă de elogii și flori.”
Familia Liudmilei se adăpostea în subsol când începeau să sune sirenele. Împușcăturile nu conteneau nici ziua, nici noaptea.
„Nu conta dacă eram civili și nu prezentam amenințare. Gloanțele curgeau din toate părțile. Aveam impresia că cineva ieșise la vânătoare iar noi eram prada. Ne era greu să credem că trăim acest coșmar”
Refugiul în Odessa și revenirea în Lugansk
Într-una din zile, pe strada pe care locuia, Liudmila a numărat 28 de gropi provocate de obuzele rusești. Atunci a decis de comun cu soțul să plece din Lugansk.
S-au adăpostit în Odessa unde au locuit 5 ani de zile. Apoi, Liudmila a fost nevoită sa facă cale întoarsă deoarece mama ei se îmbolnăvise. Fără asistență medicală calificată și acces la medicamente, mama Liudmilei a decedat. L-a scurt timp a decedat și soțul ei. Apoi alte doua rude au plecat la cer.
Liudmila i-a înmormântat pe toți.
O nouă năpastă se abătuse
După atâtea pierderi, Liudmila crezuse că nenorocirile ei au luat sfârșit, însă urma o altă năpastă, mai mare - războiul.
De data asta, Liudmila nu a mai stat pe gânduri. Nu o mai ținea nimic în locul pe care cândva îl numea „acasă”. A apelat la voluntarii care se ocupau de evacuarea civililor și a pornit spre Odessa cu gândul să ajung în Moldova, la sora sa vitregă.
Chiar din vama Palanca, Liudmila a fost preluată de voluntarii care au ajutat-o să-și găsească sora și să ajungă la ea, în satul Pelinia din Drochia.
Rănile nevăzute ale pribegiei
Starea psihologică în care s-a aflat Liudmila toți acești ani nu a avut cum să treacă fără urmări și traume emoționale. Liudmila ajunsese în punctul în care avea nevoie de susținere emoțională și de ajutor pentru a-și putea recăpăta speranța pentru viitor.
Liudmila a apelat la serviciile de suport oferite de Caritas Cehia grație fondurilor UEprin partenerii săi locali și a început a se îngriji de sănătatea emoțională și de rănile nevăzute pe care le-a adunat în cei 8 ani de pribegie.
„Psihologul meu Victoria este ca și mine din Ucraina. Ea mă înțelege prin ce momente de groază am trecut. Iar asta mă ajută foarte mult. A fost o idee extraordinară ca în acest proces de asistență psihologică să fie antrenați și specialiștii ucraineni”
Recent, Liudmila a împlinit 8 luni de când se află în Moldova și spune că și-a găsit în sfârșit liniștea. Nu își mai dorește să umble pe drumuri și deocamdată îi este frică să se întoarcă în Ucraina, dar speră că pacea este aproape și că nenorocirile ei de data asta chiar au luat sfârșit.
