18. septembrie 2022
Noutăți
În Moldova, necesitatea dezvoltării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice se resimte acut cu atât mai mult cu cât numărul persoanelor în etate crește constant. După experiența Republicii Cehe, Caritas Cehia a deschis în țară 10 centre medico-sociale printre care și centrul de la Cărbuna. Natalia Surchicean muncește ca asistentă medico-social la centrul din Cărbuna, Ialoveni. Ne spune că nu e o muncă ușoară, dar simte că aceasta-i este chemarea și că trăiește împlinirea când ajută oamenii.
Ce nevoie resimt oamenii la care mergeți?
În primul rând acești oameni au nevoie de socializare și de conectare. De cele mai multe ori, ei sunt persoane singure, iar asta îi face să se simtă triști și să sufere, chiar dacă nu au probleme de sănătate grave. Eu încerc să fiu empatică și să ascult fiecare poveste de viață spusă de beneficiarii noștri.
De ce crește în fiecare an numărul celor care au nevoie de asistență și îngrijire medico-socială?
Fenomenul migrației a devenit o obișnuință pentru Moldova. Din păcate nu există deja nicio familie în Moldova care să nu aibă pe cineva plecat peste hotare. Oamenii pleacă și nu mai revin. Se reîntorc la baștină doar pentru perioade scurte de timp de 1-2 săptămâni. Satul Cărbuna nu este nici el o excepție. Oamenii în putere sunt peste hotare, iar bătrânii au rămas singuri aici. Războiul din Ucraina a agravat și mai mult această problemă.
De pe urma acestor fenomene au de suferit cel mai mult persoanele în etate, solitare, care nu se descurcă fără asistență.
Ce servicii acordă centrul medico-social din Cărbuna?
La centru acordăm diferite servicii, începând de la cele mai simple proceduri cum ar fi măsurarea temperaturii corporale, pansamente și terminând cu organizarea consultațiilor online cu medicii de specialitate. Noi ne oferim să dăm și o mână de ajutor prin gospodărie dacă e vorba de un suport de acest fel. În majoritatea cazurilor cel mai solicitat serviciu însă este o discuție sinceră. De multe ori beneficiarii noștri locuiesc singuri și ne vorbesc ca unor vechi prieteni. Atunci nu mai ținem cont de rolul profesional, ne punem pălăria de prieten și suntem acolo pentru ei.
Ce program de muncă și câți beneficiari are centrul de la Cărbuna?
Centrul nostru aduce bucurie oamenilor. Pornind de aici, vreau să vă spun că nu putem vorbi de un program fix de muncă sau ore în care răspundem la telefon. Nu poți să nu te duci la o chemare, mai ales atunci când locuiești într-un sat unde toată lumea se cunoaște.
Actualmente avem în grijă 6 pacienți pe care trebuie să-i vizităm de 10 ori pe lună. În total centrul are la evidență 113 persoane care au nevoie de asistență și suport medico-social. Însă niciodată nu rezumăm numărul vizitelor doar la cele din programul. Încerc să răspund la telefon la orice oră, știind prea bine că sunt poate unica persoană din apropiere care îi poate ajuta pe acei oameni în acele momente. Este o emoție constantă de împlinire pe care o retrăiesc atunci când ajut.
Ce schimbări observați la beneficiari la finalul programului de asistență?
În primul rând observăm schimbarea stării de spirit. Nu mai sunt atât de triști. Au bucurie în ochi. Dar despre emoții e greu să vorbești. Trebuie să le simți, cu toată inima. Bucuria unui asistent social e atunci când oferă și dăruiește speranță, anume atunci el vindecă inimile oamenilor necăjiți. Eu cu acest gând mă trezesc în fiecare dimineață, iar seara îmi trec prin gând numele celor pe care i-am ajutat și care nu se mai simt singuri. Ei sunt și vor fi parte a societății. Iar puntea de legătură suntem noi – asistenții medico-sociali.
Aveți o experiență vastă în spate. De ce ați decis vă continuați munca și nu ați preferat pensionarea?
M-am condus mereu după deviza: „A ajuta pe cineva în dificultate este primul semn al civilizației”. Chiar și după 41 de ani lucrați în domeniul medical, când credeam că epuizasem deja toate metodele prin care îi pot ajuta pe consătenii mei, am primit propunerea să mă angajez în calitate de asistentă medico-social la Centrul din Cărbuna, iar de 2 ani sunt, din spusele oamenilor, „cel mai dorit oaspete” când mă deplasez la ei la domiciliu.
