Cel mai important lucru este să vorbești cu ei, spune Viorica, asistenta medico-socială, despre bătrânii singuri din Moldova
12. mai 2023 Noutăți

Cel mai important lucru este să vorbești cu ei, spune Viorica, asistenta medico-socială, despre bătrânii singuri din Moldova

E greu să nu observi frumosul parc din apropierea drumului principal atunci când ajungi în Țaul, un orășel din nordul Moldovei. Acesta este și cel mai mare parc din țară. Chiar alături de el se află o clădire de culoare verde deschis unde se adăpostește Centrul de îngrijire medico-social Sfânta Iuliana și grație căruia Caritas Cehia ajută bătrânii singuri.

Bătrânii Moldovei suferă de singurătate

Este o dimineață liniștită. Un grup de vârstnici se află în fața intrării Centrului de îngrijire medico-social Sfânta Iuliana. Asistenta Viorica ne întâmpină la ușă. "Cei mai mulți dintre beneficiarii noștri sunt persoane foarte singure", ne explică ea la început. „Moldova se luptă cu migrația tinerilor. Fiecare familie are pe cineva care a plecat din țară. Aceștia migrează pentru oportunități de muncă și condiții de viață mai bune și nu se mai întorc în Moldova”, continuă Viorica. În țară rămân doar persoane în vârstă. Bătrânii se confruntă cu sărăcia și cu servicii de asistență medicală și socială inadecvate și, cel mai important, cu singurătatea.

Viorica ne conduce într-una dintre camerele în care examinează pacienții. „Îngrijirea pe care o oferim aici este gratuită. Clienții noștri sunt persoane cu boli cronice, dizabilități și mobilitate limitată. Ei devin pacienții noștri pe baza unei recomandări din partea medicului de familie. Unii clienți se simt bine din punct de vedere fizic și vin singuri la centrul nostru. Cei care au dificultăți de deplasare primesc îngrijirea noastră în propriile lor case", ne povestește Viorica, una din asistentele angajate în cele 12 centre de îngrijire medico-sociale gestionate de Caritas Cehia.

006188_05_133776 (1)

Asistența medicală în regiunile îndepărtate

În Centrul de îngrijire medico-social Sfânta Iuliana o cunoaștem pe Liuba, în vârstă de 80 de ani. Ea vine la centru din cauza problemelor pe care le are cu tensiunea arterială și pentru terapia cu laser. Centrele de îngrijire medico-sociale le oferă pacienților și alte tratamente, cum ar fi injecții, masaj, medicamente și teste de glucoză. Personalul medical are, de asemenea, echipamente digitale conectate la internet care le permit beneficiarilor să se conecteze cu medicii și să se consulte cu aceștia despre starea lor de sănătate.

Specialiști precum endocrinologii sau psihiatrii, se află adesea în spitalele raionale sau naționale, care sunt prea departe pentru persoanele în vârstă. Telemedicina îi scutește pe vârstnici de o călătorie solicitantă din punct de vedere fizic și financiar.

Comunicarea - un medicament al oamenilor singuri

Pe hol le întâlnim pe Larisa, Corina și Lucia. În timp ce Viorica și celelalte asistente medicale se ocupă de sarcinile medicale, asistentele sociale sunt responsabile de serviciile sociale. "Noi oferim ajutor oamenilor atât la centru, cât și la domiciliu", ne explică Corina. „O asistentă vizitează aproximativ trei beneficiari pe zi, în principal persoane cu mobilitate limitată. Îi ajutăm cu curățenia în casă, cu cumpărăturile, cu gătitul și cu alte necesități. Cel mai important lucru pentru ei este posibilitatea de a vorbi cu cineva. Majoritatea pacienților noștri sunt oameni foarte singuri și sunt întotdeauna fericiți când venim în vizită", spune Larisa.

006189_05_133803 (1)

De asemenea, beneficiarii centrului au acces la o spălătorie. "Mulți dintre ei nu au apă curentă și instalații sanitare acasă. Chiar și cei care au mașină de spălat și duș acasă apelează adesea la serviciile noastre, deoarece nu le rămân suficienți bani din pensii pentru a acoperi facturile la apă și energie. Avem mașini de spălat și uscătoare aici. Cei care pot, vin singuri. În cazul pacienților care au dificultăți de deplasare, le luăm noi hainele de la domiciliu și, când sunt curate, le ducem din nou acasă", explică Larisa. Asistentele sociale oferă și alte servicii beneficiarilor, cum ar fi tunsori, curățarea igienică a unghiilor sau bărbierit.

"Pentru persoanele în vârstă singure, suntem adesea singurii vizitatori. În timpul pandemiei, am fost singurii care au venit să îi vadă. De obicei, ne oprim la pacienții noștri atunci când trecem pe-alături și stăm de vorbă cu ei pentru o vreme. Contactul uman este probabil cel mai important lucru pentru ei", conchid îngrijitorii.

Cum ajută Caritas Cehia bătrânii singuri din Moldova

Centrul Sfânta Iuliana este unul dintre cele 12 centre de îngrijire medico-sociale pe care Cariats Cehia le administrează în Moldova. Aici asigurăm instruirea personalului, precum și echipamentul necesar, inclusiv tehnologia de telemedicină. Datorită telemedicinei, centrele pot oferi peste 4.000 de consultații de la distanță pentru a ajuta vârstnicii precum Liuba.

De asemenea, Caritas Cehia pledează pentru schimbări instituționale în acest sector. Pe măsură ce mulți lucrători din domeniul sănătății părăsesc Moldova, sistemul local de sănătate și asistență socială nu poate satisface cererea tot mai mare de servicii de îngrijire la domiciliu. Datorită eforturilor noastre, profesia de îngrijire la domiciliu a fost aprobată și ea va degreva sistemul supraîncărcat și ca rezultat, va ajuta mai mulți vârstnici să se simtă mai puțin singuri.

Oferim servicii de îngrijire medico-sociale și consultații prin intermediul telemedicinei pentru persoanele în vârstă din Moldova datorită sprijinului financiar primit din partea Agenției Cehe de Dezvoltare.