Un nou centru medico-social la Vulcănești Mai multe poze
29. noiembrie 2019 Noutăți

Un nou centru medico-social la Vulcănești

La 28 noiembrie 2019, în cadrul proiectului “Calitate și accesibilitatea a serviciilor de îngrijiri medico-sociale la domiciliu în Republica Moldova 2019-2022”, și-a deschis ușile Centrul Medico-Social „Sfânta Anna” în orașul Vulcănești, unul din cele 10 de centre medico-sociale deschise cu suportul financiar al Republicii Cehe, prin Programul “Cooperare Cehă de Dezvoltare” gestionate de către Asociația Obștească Homecare în parteneriat cu Caritas Republica Cehia și cu Asociația Obștească Pro-Development.

La deschiderea evenimentului au fost prezenți Irina Vlah, Başcanul Găgăuziei; E.S. Zdeněk Krejčí, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în Republica Moldova; Viorica Dumbrăveanu, Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Vacav Balek, Șeful Direcție cooperare externă pentru dezvoltare Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe; Katerina Šilhánková, reprezentantul Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova, diplomat pentru dezvoltare și cooperare; Ana Kremenić, ofițerul și coordonatorul financiar pentru Țările Balcanice și Moldova/Caritas Republica Cehia și alte persoane oficiale.
 
Centrul Medico-Social „Sfânta Anna” are menirea de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor dependente de grija altora, prin asigurarea accesului la serviciile profesionale de îngrijire medico-sociale la domiciliu și în cadrul Centrului respectiv. Centrul este dotat cu tot echipamentul tehnic și medical necesar pentru a desfășura cu succes activitățile de îngrijire medico-sociale de calitate.
 
Proiectul „Asigurarea calității și accesibilității serviciilor de îngrijiri medico-sociale la domiciliu în Republica Moldova 2019-2022” își propune să crească calitatea și disponibilitatea serviciilor de îngrijiri la domiciliu oferite persoanelor vârstnice din Republica Moldova. Proiectul sprijină eforturile ONG-urilor locale, prin dezvoltarea capacităților de inițiere a schimbărilor instituționale, procedurale și legislative în sectoarul administrației publice, în conformitate cu necesitățile persoanelor vârstnice și ale părților interesate din teritoriu.
 
Află mai multe despre proiect - aici.
 

Vezi video de la inaugurarea Centrului - aici.